fbpx

Simona & Florin Cununia civilă

O petrecere cu stil, Simona și Florin la Ambery Home Garden.

Evenimentul a început cu îmbrăţişări în curtea interioară la Starea Civilă sector 3. O curte deşi destul de încăpătoare de altfel, aproape plină de  oameni, unul mai agitat ca altul. Vreme superbă de vară soare cît cuprinde însă fără temperaturile de rigoare deranjante.

Aşadar evenimentul a început cu cununia civilă într-o locaţie foarte frumoasă Casa Eliad.

Cununia civilă de la Casa Eliad

Imediat cum am ajuns vis-a-vis de starea civilă am încetinit și am căutat un loc de parcare disponibil. Pe trotuarul din față plin de stîlpișori, exclus să opresc pe sosea, aici fiind banda de autobuze., însă chiar pe partea cu stația OMV cineva pleca din parcarea de la marginea soselei, succes!.

Era un soare afară și doar cîțiva nori rătăciți, bine că era la ora 11 dimineața și încă nu este caniculă, era tocmai bine.

Cum am intrat în curtea stării civile cu echipamentele în spate mă trezesc brusc înconjurat de o mulțime de oameni, stai să văd cum găsesc eu  acum mirii mei.

Pun mâna pe telefon și abia reușind să găsesc contactul în soarele puternic, mă îndrept către un loc mai ferit de gălăgie și aglomerație.

Sun și nimic, mai sun încă o dată, la fel!

Intru într-o stare de nervozitate, mă mai uit o dată la poza Simonei de la profil, noroc că știu cum arată!

De cele mai multe ori nu apuc să mă văd cu clienții așa că ne bazăm că ne găsim noi cumva la eveniment și pînă acum am reușit!

După plimbări pe lîngă fiecare grup, succes, i-am găsit!

Îl salut pe Florin viitorul soț și mă prezint, mă vede și Simona.

Bună Eugen, cum ne-ai găsit? întreabă Simona. Îi spun că am sunat dar trebuiau să fie aici așa că bine că ne-am găsit.

Îi salut și pe ceilalți invitați care erau în grup, mă prezint și mă apuc de fotografiat. Le comunic fiecăruia că sunt ok, pozele au ieșit bine, ca să transmit o stare de relax și siguranță.

Eu de altfel nu sunt o persoană băgăcioasă, însă aici mi-au atras atenția cîteva detalii.

Simona era foarte elegantă ca și scoasă din cutie. O rochie ivoire care i se potrivea de minune, o pereche de pantofi în ton cu rochia, totul părea din aceeași poveste.

M-am apropiat de ea și am surpins rapid cîteva detalii printre care: verigheta, buchetul de cununie, rochia de cununie, spatele gol, machiajul, bijuteriile şi alte accesorii.

Apoi măam apropiat uşor şi de Florin care cînd m-a văzut a făcut o faţă!

– Eu nu arăt bine în poze,  Simona vrea poze!

– Stai liniştit că arăţi ca scos din cutie, sunteţi superbi amîndoi, îţi fac doar câteva cadre cu tine, nu te stresez tare!

Eram acolo chiar la momentul potrivit, Simona îi aranja sacoul şi batista sacoului ce nu vroia parcă să stea într-o poziţie perfectă.

– Simona te rog mai stai puţin şi aranjeazăl aşa de pozing să fac cîteva fotografii la detalii!

–  Trebuie să stau aşa cum stau acum sau altfel ?

–  Exact cum erai înainte, doar repetăm momentul!

Click click şi gata, am făcut cele căteva cadre cu ei doi unul lăngă altul interacţionaînd. Îmi doream să am cadre doar cu ei doi înainte de civilă, ceva relaxat, interacţiune şi imagini aerisite însă mulţimea de oameni a cam stricat socotelile.

Încep să vină şi prietenii.

Unii mai zgomotoşi dădeau din mîini alţii nici nu lăsau de înţeles că sunt din cercul de prieteni.

Suntem întrerupţi de personalul de la organizare care vine hotărît către noi:

– actele de identitate vă rog şi măştile sunt obligatorii!

– încă ceva, în interior aveţi voie maxim 10 persoane + echipa foto/video!

Lui Florin nu prea i-a picat bine.

A început să numere şi să stabilească cine intră!

– Mama, tata, părinţii tăi iubi, naşii unde sunt?, martorii, pe cine luăm martori?

– Uite-i că vin, spuse Simona!

Intrăm înăuntru, eu unul nu am mai fost la această stare civilă, nici ca fotograf nici ca invitat, holul era destul de întunecat şi mi-a lăsat o impresie nu prea bună, de vechi.

Însă totul în camera unde se desfăşura oficierea era din alt story!

O camera luminoasă, tavan înalt, draperii ca la case de viţă nobilă, tapet pe pereţi în stare impecabilă, tablou pe perete.

Probabil că locaţia a beneficiat de curînd de o renovare, arăta bine şi mirosea a curat.

Nu ti-am spus că intrarea şi ieşirea se face prin locuri diferite, ideal ca să nu te intersectezi cu ceilalţi!

În salon am avut o surpriză plăcută, nu erau fotografi agasanţi (ca la alte oficii de stare civilă) iar lumina din interior era plăcută, suficientă doar măştile stricau tot farmecul şi atmosfera generală.

-emoţii în fotografii, carismă, asta am promis, se văd sub mască?

– măştile astea strică tot, da aşa a fost însă parcă am face măcar 2+3 poze fără mască!

-Eu: Putem face fără mască 2-3 poze?

– Dna.Ofiţer: desigur dar vă rog să vă grăbiţi, nu avem voie, însă înţelegem!

Am făcut cîteva cadre relaxate fără stresul măstii şi ne-am îndreptat către ieşire.

Aici am vorbit cu Simona să rămînă puţin în urmă să ies eu şi videograful înainte, să putem realiza cadre cu ei atunci cînd ies.

Am trecut rapid prin tunelul de flori şi apoi cînd mă întorc să mă pregătesc, surpriză!

Simona şi Florin nu au avut răbdare şi au venit imediat după noi. Ce urmează îţi imaginezi, toată lumea se îndreaptă către măsuţa veselă cu şampanie!

Majoritatea nu au avut acces cu noi în interior şi întreabă deja:

– Invitat: cînd trimiţi pozele,  să le vedem şi noi?

– Eu: păi abia am ieşit de la starea civilă, dar vă arăt pe cameră, iar la restaurant  voi trimite o selecţie pe watup lui Simona şi lui Florin şi le primiţi de la ei!

– Invitat: glumesc, ştiu că durează mult, dar vroiam să văd şi eu căteva!

-Simona: mai facem poze sau plecăm la restaurant?

-Eu: normal că mai facem poze, să plece grupul de la intrare!

– Eu: vrei să facem un cadru pe scările de la intrare, cu toţii,  doar cu familia, doar voi doi, cu naşii?

-Simona: Da… Super!

Şi uite aşa după căteva fotografii în faţa clădirii de la starea civilă, ne adunăm şi stabilim care cu cine merge apoi plecăm spre restaurant.

Dacă dorești să știi răspunsul la întrebarea cât costă fotograful pentru cununia civilă , găsești aici informații.

Restaurant Ambery Home Garden

După oficializarea cununiei am ajuns la restaurant Ambery Home, o locaţie cu iz de vacanţă. Locaţie găsită nu foarte uşor întrucăt nu sunt semne sau indicatoare din şosea, noroc cu waze care a exclamat „a-ţi ajuns la destinaţie!”  deşi acolo nu era ceva care să indice că aici este locul, cu puțin noroc am găsit imediat!

Ambery Home GARDEN este o locatie ideală pentru evenimente in aer liber, cu un design unic, spatiu generos si foarte primitor. O locatie spatioasa in care se pot organiza evenimente de mici dimensiuni sau chiar evenimente mari pastrandu-se, in acelasi timp, o distanta mai mult decat suficienta intre mese.

Curtea interioară este potrivită pentru petreceri în aer liber, umbrele de soare, bar în aer liber, servirea şi aspectul vizual fiind la un nivel ridicat.

Mîncarea este cotată după recenzii la maximul de stele, aceeași a fost și experiența mea legată de food, mod de prezentare foarte bun și gust excelent, fără cusur.

Aici am realizat cateva cadre interesante cu Simona şi Florin în grădină. Sunt cîteva locuri frumoase pentru fotografii pentru îndrăgostiți, zone cu  umbră dar şi la interior. Restaurantul pune la dispoziţie în interior o zonă în care se pot face şedinţe foto amenajat deja, în funcție de sezon.

Grădina se prezintă bine întreținută fără gazon netuns sau ars, aleile în stare perfectă, gardul și porțile din fier forjat, toate detaliile reflectă modul de întreținere la nivel ridicat și implicarea administratorului în păstrarea unui nivel de calitate la standarde ridicate.

Mie personal mi-a plăcut plasarea meselor cu umbreluțe de soare pe gazon în grădină, atmosfera aceasta este mult mai primitoare și se pretează în special în zilele însorite și fără vînt. Pentru pasionații de avioane este un loc în care pot să audă destul de des trecerea avioanelor prin vecinătate. Terasa de lîngă camera Studio are un perete din sticlă, un loc în care ne-am propus și am făcut cîteva fotografii la ferastră într-o încadrare și simetrie clasică. Am comunicat foarte bine cu Simona și cu Florin și au fost încîntați cînd le-am spus ce fotografii aș vrea să le fac aici. Binențeles printre multitudinea de invitați și timpul stabilit inițial ca fiind limitat.

Am ajuns în final să mai rămîn doar foarte puțin în plus, deși îmi facea o deosebită plăcere să le fiu alături și să primesc de la amîndoi un feedback pozitiv. Din păcate era nevoie să fiu prezent și în altă locație la un alt eveniment în aceea zi.

Camera studio la Ambery Home

Camera studio amenajată plăcut şi cu gust, fără încărcare a pereţilor sau multe lumini ambientale, pune la dispoziţie un balansoar şi un photocorner pe care mirii îl pot amenaja după bunul plac. Aici Simona s-a implicat personal și a venit cu o ideea inedită de păstrare a amintirii fiecărui invitat;).

Şedinţa foto s-a desfasurat în acest studio la interior dar am făcut cîteva fotografii şi afară, au ieşit căteva imagini naturale, eu i-am încurajat să fie relaxaţi şi restul a venit natural, fără stres, fără alergătură şi printre picături. Invitaţii venind în continuare, ne tot întrerupeau de la pozat, sau vroiau şi ei imagini cu mirii.

Imagini naturale, posing natural, cîteva cadre propuse şi puţină implicare au dus la multe imagini frumoase, curate,  ce sigur vor fi apreciate peste timp.

Mulţumesc Simona pentru implicare!

Mulţumesc Florin pentru răbdare, ai intrat în poveste!

Scroll to Top