Cununia civilă la Oficiul de stare civilă Sector 1 din București.
Ziua a început dacă se poate spune așa cu stângul!
Cum am ajuns la intrare am dat de barieră, așa că nu poți intra cu mașina în incintă decît după ce discuți cu personalul de la pază care este și nu este în zonă.
Așa că am așteptat răbdător de data asta și am făcut puține ture în căutarea responsabilului!
Timpul era de partea mea, am ajuns mai devreme ca de obicei, cu 30minute. Bogdan m-a sunat să îmi spună că pot intra cu mașina în interior doar să dau de cel cu telecomanda! 🙂
Aici am dat ușor de invitații mei, (aveam doar o fotografie, suficient să îi găsesc! ).
Eugen: Bună ziua, eu sunt Eugen fotograful vostru, Domnul Bogdan și Mariana?
Bogdan: Da, noi suntem, cum ți-ai dat seama că noi suntem?
Eugen: Am văzut o poză cu voi și am reținut imaginea!
Bogdan: Ce tare!
Eugen: Mergem sau mai așteptăm pe cineva? Doar voi sunteți? Pe cine mai așteptați?
Bogdan: Poveste lungă, nașii… nu mai pot veni și vine altcineva…am cumpărat mai multe buchete…, suntem destul de puțini!
Mariana: Putem să facem poze? Cum să stau la poză?
Eugen: Sigur, hai să ne mutăm cu toții puțin unde este umbră, aici în soare nu este prea potrivit, vă deranjează lumina și veți fi cu ochii aproape închiși!
Deși a fost o zi însorită pentru mirii mei a fost totuși o zi morocănoasă! Dacă se putea mai bine? Se poate spune că da!
Nașii de schimb au venit de la mare depărtare și nefiind familiarizați cu Bucureștiul era inevitabil să întârzie dar partea bună a fost „ironic”că și cununia civilă a fost decalată cu 45 de minute și am tot așteptat pe băncuțe să ajungă nașii. 🙂
La finalul oficializării răspunsul lui Bogdan la întrebarea:
Ofițer stare civilă: Plecați din țară?
Bogdan NU!
Ofițer stare civilă: Taie buletinul soției.
Mariana către Bogdan: De ce ai spus NU? Avem bilete de vacanță, sau nu mai mergem, ce fac acum fără buletin?
Bogdan: Nu am crezut că taie vreun buletin, de unde să știu? Trebuie să putem scoate un duplicat, ceva la urgență!
Vă imaginați… ziua cea mai importantă a început total nepotrivit…
Urmează cununia religioasă să vedem acolo!
Dacă dorești să știi răspunsul la întrebarea cât costă fotograful pentru cununia civilă , găsești aici informații.







